Ce înseamnă atitudinea față de învățare?

În ultimii ani au apărut numeroase cercetări asupra atitudinii cu care privim învățarea. O astfel de cercetare este și studiul ce a stat la baza cărții Grit, scrisă de Angela Duckworth; conform acestui studiu, grit-ul reprezintă o combinație între pasiune și perseverență, combinație care stă la baza achizițiilor pe termen lung. Pentru a cultiva grit, autoarea ne îndrumă prin patru pași.

 

Să vedem pașii!

  • Interesul: cultivă-ți o pasiune prin expunerea la cât mai multe experiențe din domenii diverse; este foarte posibil ca pasiunea ta de acum să nu fie aceeași cu cea din viitor, astfel că e important să încerci cât mai multe domenii pentru a câștiga experiență și a urmări ce îți place cu adevărat;

 

  • Practica deliberată: fie că vorbim despre starea de flow, fie că punctăm importanța practicii deliberate, e important să investim timp și efort în a dobândi o abilitate; la fel de important este să evoluăm procesul de învățare pentru a observa ce am făcut bine, putem facem mai bine și de ce resurse avem nevoie pe viitor;

 

  • Scop cu sens: găsește un sens în ceea ce faci pe termen lung, iar munca depusă va fi mai plăcută și mai ușoară;

 

  • Speranța: să ai speranța că poți să îmbunătățești constant anumite aspecte sau să fii îndreptat spre un mindset de creștere (growth mindset).

 

TM4_8490

 

Cum se antrenează grit-ul la copii?

Pentru copiii de la TEKO noi ne-am propus ca toate tematicile curriculumului să îi treacă prin cât mai multe experiențe – de la mijloace de transport, principii ale fizicii, experimente chimice sau informații de cultură generală despre animale și continente, ne propunem să etalăm o paletă largă de domenii pentru a antrena interesul copiilor.

Mai mult decât atât, în spatele fiecărei activități există abilități clar formulate care urmăresc progresul copiilor, progres măsurat chiar de ei prin fișa de autoevaluare – acest instrument ne ajută să accentuăm practica deliberată pe care ei o depun zilnic pentru a-și seta obiective de învățare și pentru a-și antrena abilitățile.

Zilnic lansăm întrebarea ”Cum putem face lumea un loc mai bun?”, încercând să găsim un scop pentru tot procesul educațional al copiilor – ”La ce crezi că te ajută această informație în viața reală?”.

Totodată, parte din cultura TEKO este speranța că poți face lucrurile mai bine, fără a ascunde eventualele eșecuri; ne concentrăm pe un mindset de creștere pe care îl antrenăm prin întrebări și prin încurajări zilnice de tipul ”Ce ai putea face diferit? / Ce altă soluție ai putea găsi?”.

 

TM4_8682

 

Concluzii

Încercați și voi să urmăriți cei patru pași în activitățile pe care le faceți acasă împreună. De asemenea, din cand în când puteți să le adresați copiilor întrebări similare celor de mai sus pentru a le antrena grit-ul.

Pentru pasul nr. 2, practica deliberată, alegeți împreună cu copilul o abilitate pe care să și-o antreneze (de ex. abilitatea de a decupa, de a înșuruba, de a împărți jucăriile cu alți copii, de identificare a culorilor – primare sau nu, în funcție de vârstă). Apoi puteți urmări progresul pe o fișă de autoevaluare și să-l întrebați pe copil cum crede el că se descurcă – are nevoie de ajutor de fiecare dată, câteodată sau se descurcă singur?

Pentru a fi mai ușor am atașat un model de fișă de antrenament care poate fi printată și folosită.

Spor! 🙂

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *