Educația experiențială sau cum să înveți prin joacă

 

 

„Being actively involved in an experience, reflecting on the experience, conceptualizing the experience, and using what you have learned to make decisions and problem solve in order to apply new ideas gained from the experience”. – David Kolb

 

Atunci când suntem întrebați cum anume învățăm cel mai bine sau cum reușim să acumulăm cât mai multe informații, răspundem, la unison, că prin experiență. Nimic mai adevărat! Nu doar adulții învață eficient atunci când procesul de învățare are loc pe baza experienței, dar și cei mici.

 

În urmă cu 5 ani, ne-am dat seama că educația este singurul mod prin care putem să schimbăm lucrurile în bine. Dar cele care ne-au convins să ne specializăm în educația experiențială sunt rezultatele pe care le-am avut la IKEDOO. Progresul celor peste 3.000 de copii care au avut acces la cursurile IKEDOO este dovada că educația experiențială este cea mai bună metodă prin care putem să facem educație.

 

Acesta este și motivul pentru care, la Teko Kindergarten, respectăm programa națională de învățare, dar o implementăm experiențial. Concret, copiii descoperă lucrurile despre care învață prin joacă: prin experimente sau prin proiecte, în cadrul cărora își construiesc singuri materialul didactic cu ajutorul fierăstraielor, al bormașinilor, al pistoalelor de lipit, al șuruburilor, dar și cu cel al materialelor tradiționale: foi, creioane și carioci.

 

De ce educația experiențială?

 

Educația experiențială este permisivă din punctul de vedere al modului în care copiii își iau informația. Iar aici ne referim la cele patru etape ale educației experiențiale – experiența/explorarea, observarea și reflecția, formarea conceptelor și implicarea activă – prin care copiii sunt încurajați să treacă, fiecare în ritmul lui. Cei mici au libertatea să-și aleagă etapa prin care intră în educația experiențială, ordinea și momentul în care o fac. Nu toți intră în procesul de cunoaștere și nu toți ies prin aceeași etapă. Astfel, îi provocăm pe copii să fie în toate mediile de cunoaștere, în același timp, în aceeași clasă.

 

În educația clasică, de cele mai multe ori, copiii rămân doar într-una dintre cele patru etape și nu au acces și la celelalte pentru că nu le este permis. De exemplu, intră în procesul de cunoaștere prin etapa de observare, se uită la un obiect de multe ori, dar fără să pună mână pe el. Nu mai ajung în fazele de experiență, de implicare activă și de concepte.

 

Un alt motiv pentru care am ales educația experiențială la Teko Kindergarten are legătură cu faptul că este o metodă care îi provoacă în permanență pe cei mici și nu îi lasă să se plictisească. Potrivit studiilor de specialitate, mai vechi sau mai noi, copiii de 3 ani, de exemplu, pot rămâne atenți în jur de maximum 20 de minute. Ceea ce nu se spune atât de des este că cifrele se referă la capacitatea de a le capta atenția celor mici pe un singur stimul. Dacă schimbăm stimulul, putem să le menținem atenția în aceeași activitate pentru o perioadă de timp mai lungă. Cum facem asta? Prin experiență! Le dăm mereu ceva de explorat, ceva care să se plieze pe tema generală despre care învăță la grădiniță. Educația experiențială elimină plictiseala, implică multă mișcare, nu îi ține pe cei mici legați de scăunel și le permite să fie creativi în abordarea lucrurilor din jurul lor.

 

Șurubelnița și covorașul muzical

 

Într-una dintre zile, i-am provocat pe copiii cu vârsta cuprinsă între 2,5 și 3 ani să afle de ce este capabilă o șurubelniță! Le-am prezentat-o, după care am aflat de la ei la ce și cum anume cred ei că se folosește. Următoarea etapă a fost să-și aleagă o jucărie. Câștigătorul a fost covorașul muzical, pe care îl cunosc foarte bine. „Ce puteți face cu șurubelnița și cu jucăria muzicală?”. Au întors jucăria pe toate părțile, până au găsit niște șuruburi. „Ce puteți face mai departe?”. Au venit cu ideea să desfacă șuruburile și așa au aflat ce se află în interiorul jucăriei, cum funcționează, de ce scoate sunete, unde se duce firul de la baterie și ce s-ar întâmpla dacă l-ar rupe. După ce au pus șuruburile la loc, am discutat despre ce au făcut: cum s-au simțit, ce le-a plăcut și ce nu le-a plăcut. Au răspuns cu ajutorul unor cercuri din lemn, cărora, tot cu ajutorul șurubelniței, le-au dat expresii. Și au fost extrem de creativi! Evident, au creat alte expresii decât cele clasice: ochi pe post de sprâncene, nas pe post de gură și așa mai departe. Pentru că le-a plăcut extrem de mult ce au făcut, am reușit să lucrăm, neîntrerupt, timp de o oră. Aceasta este magia educației experiențiale!

 

Războaiele daco-romane și Muzeul Național de Istorie a României

 

Într-o altă săptămână, au învățat despre istorie. Obiectivul nu a fost ca ei să rețină date istorice sau o evenimente care s-au întâmplat într-un anumit moment, ci să înțeleagă că, într-adevăr, evenimentele se succed în timp, că există o axă a timpului, că sunt lucruri care s-au întâmplat în trecut și că au repercusiuni asupra vieții noastre din prezent. Au aflat despre daci și despre romani, au discutat despre războaiele dintre ei și, ca să-și dea seama cum s-au bătut, au transformat războiul într-o scenă de teatru. Apoi, au mers la Muzeul Național de Istorie a României, unde au văzut toate armele despre care aflaseră. Astfel, am trecut prin toate cele patru etape ale educației experiențiale.

 

Călătorie în jurul lumii

 

Tema unei alte săptămâni a fost călătoria în jurul lumii. În fiecare zi, cei mici au aflat informații importante despre mai multe țări. Când am vorbit despre România, au mâncat, la prânz, mămăligă cu brânză și cu smântână. Când am ajuns la China, au mâncat cu bețișoare, au învățat despre istoria ceaiului și au probat haine. În ziua dedicată Egiptului, au făcut mumii, după care au fost la o expoziție în cadrul căreia s-au îmbrăcat în faraoni, au aflat despre machiaj și despre cum erau construite piramidele. Și de această dată, am plecat dintr-o zona concretă, pe care, ulterior, am abordat-o experiențial.

 

Toleranță la eșec și încredere în forțele proprii

 

Educația experiențială îi ajută pe copii să-și fixeze mult mai bine informațiile noi pe care le află și, apoi, să și le actualizeze. Astfel, în procesul de asimilare sau de acomodare a informaților, ei reușesc să-și formeze mult mai multe ancore. Fac asta prin joacă, fără să-și dea seama că, de fapt, învață.

 

În comparație cu cei care primesc o educație tradițională și care, de obicei, nu sunt învățați să piardă, au o toleranță mult mai mare față de eșec. Cum educația experiențială înseamnă exprimentare, lucrurile nu le ies întotdeauna așa cum ar trebui. Cel puțin, nu de prima dată, pentru că nu au modele clare, nu au indicații foarte precise și nici un educator care să le arate cum să deseneze un contur, unde să pună șuruburile și cum să folosească șurubelnița. Copilul este lăsat să descopere, prin experiență, ce merge și ce nu merge. Evident, se întâlnește și cu eșecul pentru că, uneori, e nevoie de zece încercări până să reușească să facă un lucru. Cel care îl ajută să treacă peste sentimentul de frustrare este educatorul: „E OK. Nu ți-a ieșit acum, dar îți va ieși”, „Hai să vedem ce poți îmbunătăți”, „Ce ți-a ieșit bine și merită păstrat?”, „Ce poți schimba la următoarea încercare?”, „De ce alte abilități crezi că ai nevoie ca să-ți iasă?”.

 

Educația experiențială îi ajută pe cei mici să se raporteze la situații în care lucrurile nu ies așa cum se așteaptă, îi obligă să se repoziționeze și să caute resursele de care au nevoie ca să facă față atât provocărilor prezente, cât și celor care vor veni. Copiii care au acces la educația experiențială sunt mult mai încrezători în forțele lor, sunt capabili să abordeze subiecte noi fără trac, nu se tem de provocări și, în viitor, vor fi acei adulți care vor aduce inovație în mediile în care ajung.

 

1 thought on “Educația experiențială sau cum să înveți prin joacă”

  1. Pingback: De ce este Teko Kindergarten altfel? | Teko Kindergarten Blog

Comments are closed.