Pregătim adulții viitorului

 

 

„The function of education is to teach one to think intensively and to think critically. Intelligence plus character – that is the goal of true education”. – Martin Luther King Jr.

 

 

Copiii noștri cresc într-o lume total diferită față de cea în care am crescut noi. Una într-o continuă schimbare, în care, datorită internetului, cantitatea informației crește substanțial de la un minut la altul și în care valorile societății sunt cu totul altele față de cele pe care le știam și în care credeam.

Copiii de astăzi vor termina școala în 2030 și, indiferent cum va arăta lumea atunci, mai întâi trebuie s-o înțeleagă. După ce reușesc asta, mai trebuie să mai fie capabili de ceva: să-i facă față! Și aici intervenim noi, cei care am pus bazele sistemului de educație de la Teko Kindergarten: vrem să le dăm copiilor instrumentele necesare care să le permită să folosească schimbarea în interesul lor.

Programul educațional de la Teko Kindergarten îmbină principiile pedagogiei moderne cu flexibilitatea, iar rezultatul este unul pe care și-l dorește, cu siguranță, orice părinte: un copil independent, responsabil, proactiv și adaptat la viața reală.

Independenți

Unul dintre obiectivele noastre este ca cel mic să dezvolte încredere în propriile lui forțe. La Teko Kindergarten, copilul învață să se evalueze singur. Atunci când vine și întrebă „Îți place ce am făcut?”, educatorul îi răspunde „Dar tu ce părere ai despre asta?”. Expus la o astfel de stimulare, va înțelege, în timp, că nu trebuie să depindă de părerea cuiva și că, înainte de toate, el este cel care trebuie să fie mulțumit de rezultatele pe care le are.

Responsabili

Nu credem în teoria potrivit căreia copiii nu pot face anumite lucruri doar pentru că sunt prea mici și pentru că, în esență, nu sunt capabili. Noi suntem de părere că este important să înceapă o activitate, chiar dacă, inițial, nu vor reuși să o finalizeze. Importanți sunt acei primi pași pe care îi fac! Așadar, dacă celui mic îi este sete, îl ajutăm să învețe cum să rezolve această problemă.

Proactivi

Sistemul de învățământ care se bazează pe adăugarea graduală de informații noi peste cele memorate anterior este unul ce ține de secolul trecut. Copiii de la Teko Kindergarten sunt provocați, permanent, să caute informații și să fie selectivi cu cele pe care le primesc atfel încât să-și structureze cele mai bune răspunsuri.

Adaptați la viața reală

Sistemul de educație pe care l-am creat la Teko Kindergarten este diferit pentru că îi provoacă pe copii să experimenteze foarte mult, să testeze lucruri, să le atingă, să exploreze, să-și dea seama de cât timp au nevoie ca să-și formeze o părere despre ceva și, la final, să își valideze sau să își invalideze ipotezele pe care le au despre lume.

Învățare prin joacă

În cei 4 ani de existență a IKEDOO, ne-am specializat în educație experiențială și rezultatele pe care le-am avut ne-au demonstrat că este mult mai utilă decât învățarea clasică. Acesta este și motivul pentru care sistemul de educație pe care îl implementăm este unul experiential. Mai concret, respectăm programa națională de învățare, dar totul se întâmplă prin… joacă. Iar lecțiile nu sunt lecții, ci sunt provocări! Când lucrurile se întâmplă astfel, întrebarea pe care o primim cel mai des este „Când mai avem o provocare?”.

Tocmai pentru că linia dintre învățare și joacă nu este una clară, cei mici învață fără să-și dea seama că învață. Apoi, aplică ceea ce au învățat, iau informația și o duc mai departe, în viața lor reală: le povestesc părinților, bunicilor, fraților sau prietenilor de joacă.

 

videoproiector

 

 

Primul contact cu tehnologia, într-un mod echilibrat

Acum, mai mult ca oricând, tehnologia este prezentă în viețile noastre, indiferent dacă ne dorim sau nu. Știm că sunt părinți care o resping și alți părinți care o folosesc pe post de antidot pentru orice indispoziție a celui mic. Adevărul este că niciuna dintre cele două abordări nu dă roade.

Un copil care este privat de tehnologie va crește cu sentimentul că este inadaptat și va fi intolerant la schimbare. Cât despre părinții care îi lasă pe cei mici să folosească smartphone-ul, tableta sau laptopul atunci când plâng sau când ei, adulții, au nevoie de liniște, trebuie să știe că nu le fac bine. Că să înțeleagă utilitatea tehnologiei, copiii trebuie ghidați de un adult, și nu lăsați de unii singuri. Concluzia? Când vorbim despre tehnologie, cuvântul de bază este „echilibru”.

 

Credem că este important ca cei mici să afle că tehnologia nu se rezumă doar la smartphone-uri, tablete și laptopuri, ci că este arta care rezultă din practicarea științei și a ingineriei. Cu ajutorul tehnologiei, înțeleasă astfel, cei mici vor fi mult mai conștienți de cum funcționează lumea din jurul lor și vor fi mult mai pregătiți să facă față provocărilor viitorului.

 

Pentru că ne interesează nivelul de satisfacție al părinților legat de toate valorile pe care le promovăm la Teko Kindergarten, stabilim întâlniri periodice cu ei și povestim. Încercăm să aflăm impresiile lor despre rezultatele celor mici, dar și sugestiile pe care le au despre cum putem să facem lucrurile mai bine.

 

DIY kid

Copiii de azi, adulții responsabili de mâine

Ce schimbări vrem să vedem noi la copiii care ne trec pragul? Vrem să vedem copii care încep să-și gestioneze emoțiile, care încep să aibă încredere în propriile forțe, care învață să lucreze atât individual, cât și în echipă, care află cum să rezolve sarcini și să-și comunice cât mai clar ideile și dorințele, copii care învață să asculte ceea ce are de spus celălalt și care își dau seama că o problemă are, întotdeauna, mai mult de o singură soluție.

Dar ceea ce ne dorim cel mai mult este ca cei mici să învețe să învețe, să filtreze informația, să-și caute surse de documentare, să învețe să problematizeze și să testeze lucrurile înainte să le accepte. Iar când toate aceste dorințe ni se vor îndeplini, nu o să mai avem niciun dubiu că micuții de azi se vor transforma în adulții responsabili de mâine!

1 thought on “Pregătim adulții viitorului”

  1. Pingback: „Build your toy” by Tekoneko, între joacă și libertatea de a lua decizii | Teko Kindergarten Blog

Comments are closed.